E o temă extrem de dificilă. Uneori nu mai ştiu ce să zic. Aşa că să-i lăsăm pe cei mari să se exprime. Iată în continuare un punct de vedere care cred că ascunde mult adevăr.
Jilava 1961 şi fabrica Stăruinţa din Vitan (1965-1968)
Printre ţigani. Rasismul este o demenţă, dar - cum să spun? -nerasismul, contestarea unor rase deosebite, fiecare cu însuşirile ei, este o nerozie.
Sunt mai ales certăreţi, rostul vieţii lor e gâlceavă, harţă: gălăgioşi; fără de larmă şi tărăboi se asfixiază şi pier; pângăritori, au un dar neîntrecut de a terfeli totul; mincinoşi, minţim cu toţii, dar idealizăm realul, la ei e altfel, ca la antimaterie. Şi găsesc de cuviinţă să-şi întărească minciunile cu jurăminte grele: să-mi sară ochii, să-mi moară mama, să fiu nebun.
Dacă ar fi să-i iau în serios, ar trebui să se înalţe maldăre de ochi, ca în cele atribuite lui Ante Pavelici de Malaparte în Kaput; să se perinde în faţa fabricii nesfârşte convoiaie de dricuri, întrerupând orice trafic; să fie balamucurile pline la refuz.
Şi nu le poţi intra în voie. Oricât de frumos le vorbeşti: orice umilinţă, orice făţărnicie: deopotrivă de inutile. Leneşi, urăsc pe cine le cere un efort, o lene îndărătnică, violentă ca instinctul de conservare. Şi nu pot bea în cârciumi, numai afară pe stradă, cu sticlele înşirate alături şi puradeii roată; o miaidanofilie, un exhibiţionism, o nostalgie a bâlciului; şi un jind al ocării, ţipetelor, poalelor date peste cap. Spurcăciunea. Dracul sordid, dracul poltron, dracul ţopăitor. Cărora Coşbuc le-a găsit nume atât de potrivite şi care-n infern îşi fac din cur o goarnă.
(c) Editura Dacia, 1994
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu