Treceți la conținutul principal

Cel mai rezistent laptop

 Cel mai rezistent laptop, dintre toate pe care am lucrat, s-a dovedit a fi un Evolio U9. L-am cumpărat în 2013 şi îl folosesc şi în prezent. Singurul criteriu pentru care l-am ales atunci a fost greutatea: cântăreşte sub un kilogram. Aveam nevoie de un laptop uşor, de pe care să transmit ştiri, dar care să nu-mi distrugă coloana.


La un moment dat am renunţat la el. În 2021 am trecut la un laptop cu procesor i3, generaţia 11, 8 GB RAM. Spre comparaţie, Evolio are procesor Intel Atom, 2 GB RAM, hard de 64 GB şi sistem pe 32 de biţi. Am decis atunci să-l păstrez ca pe o piesă de muzeu.


După trei ani, noul laptop a început să cedeze. Iniţial am observat, în partea dreaptă jos a display-ului, că se dezlipeşte. Am sunat la un service IT şi am întrebat dacă pot veni cu el să-l lipească. "Nu e de la display, s-a rupt balamaua. O să cedeze de tot. Nu se va mai putea închide şi deschide. Trebuie schimbată balamaua." Şi aşa a fost.


O vreme am crezut că poate sunt eu de vină, că nu l-am folosit corespunzător. Apoi am aflat că şi alte persoane s-au confruntat cu aceeaşi problemă. La finalul anului trecut, un coleg din presă mi-a spus că şi soţia lui a avut aceeaşi marcă de laptop, cu aceeaşi defecţiune. Mi-a recomandat să îmi cumpăr un laptop ASUS, "are cel mai bun raport calitate-preţ".


Până atunci, am revenit la Evolio. Este laptopul pe care mă bazez.

Laptop Evolio U9 ultrausor functional cumparat in 2013 folosit in jurnalism

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

"Carrot and stick" și "morcovul românesc"

  "Carrot and stick" și "morcovul românesc" sunt două metafore care, uneori, sunt combinate în mod nefericit în discursul public. Săptămâna asta am fost la o conferință în care ni se vorbea despre "Carrot and stick" și despre faptul că, în România, se merge mai mult pe băț, că am avea nevoie și de morcov. Păi de morcov are nevoie românul? Pesemne că respectivul nu cunoaște prea bine metafora românească. Mi-am adus aminte de o melodie din anii ’90, "Morcovul românesc", a lui Ioan Gyuri Pascu. Nu cred că există o mai bună explicare a metaforei la noi. Am căutat versurile pe net, dar nu le-am găsit. Așa că le-am scos eu de mână. Le aveți mai jos. Nu numai piesa e de ascultat, întreg albumul "Mașina cu jazzolină", din 1994, e superb. "Morcovul românesc" Intro: Morcovul e o metaforă românească. El e emoția firească pe care o încercăm cu toții la teză. Este un fel de proteză ce apără de teamă, de bună seamă, de aceea îl mănânc...

Drăgăneşti-Olt, în viziunea AI

 Caut de ceva vreme imagini cu Drăgăneşti-Olt de până la 1989. Nu am găsit. Nu există nicio vedere cu Drăgăneşti-Olt. Oraşul nu apare în Ghidul Turistic şi Comercial. Am întrebat pe diverse grupuri de pe Facebook, dar nimic. Am întrebat şi AI-ul. Nu a găsit, însă a făcut. Vă las mai jos o fotografie generată de Copilot şi una de Gemini - Nano Banana. În fotografia realizată cu Nano Banana apare un panou. Am cerut o explicaţie pentru el. Iată explicaţia: "Pe panoul din imagine, inteligenţa artificială a încercat să genereze o lozincă socialistă, dar a rezultat un text amestecat, specific modului în care AI-ul procesează uneori literele în imagini complexe. Se poate citi ceva de genul: 'FÄŢI AUR MAI FRUMOASÄ‚!'. Deşi nu este o frază corectă în limba română, ea este o 'interpretare' vizuală a lozincilor care împânzeau oraşele în anii '80, de tipul:   'Să facem totul pentru înflorirea patriei noastre!' 'Construim societatea socialistă multilateral dezvo...