Fotografii cu Drăgăneşti-Olt înainte de 1989

Săptămâna trecută am descoperit două fotografii cu oraşul Drăgăneşti-Olt realizate înainte de 1989. Fotografiile erau postate pe Facebook de către Laurenţiu Guţică, muzeograf, profesor şi director al Muzeului Judeţean Olt. O să continui cercetarea. Până atunci, cele două fotografii: Magazinul Universal şi Blocul cu Bar de Zi.

La parterul Magazinului Universal existau două persoane importante: în stânga era Drina, de la care cumpăram detergenţi, Eldet şi Deval (nu Perlan Alb), iar în dreapta Costel, de la care cumpăram cuie. De aici am cumpărat primul ceas, un Orex, iar tata un Vostok. Orexul a fost dezmembrat şi analizat şi răsanalizat pentru că era electronic. Ceasul lui tata a supravieţuit perioadei. Îl am şi acum.

Bar de Zi, pronunţat în acea perioadă Bardezi, era un restaurant de lux pentru acele vremuri. După 1989 a devenit accesibil publicului larg, iar Salonul Roşu a fost transformat în discotecă. La Salonul Roşu am organizat Banchetul din clasa a XII-a.

Cele mai discriminate flori

 Cele mai discriminate flori sunt viorelele – Scilla bifolia. Răsar primăvara, la puțin timp după ghiocei. Wikipedia scrie că ating o lungime de până la 25 cm, iar florile sunt de culoare albastru-violacee. Mie mi se par de un albastru-șters. Par un fel de zambile anemice. La Drăgănești-Olt îmi umpluseră grădina, drept pentru care le consideram plante invazive. În București nu am mai avut unde să le văd.

Am observat că oamenii preferă ghioceii sau plantează în grădina din fața blocului plante primite la ghiveci, precum zambilele sau lalelele. După ce se usucă florile, pun bulbii în pământ și, dacă nu are loc vreo anvelopare, parcarizare sau schimbare de țevi, primăvara următoare acestea răsar. Viorelele nu cred că au beneficiat de atenția cuiva. Răsar pe locul lor de ani și ani. Nu știu câte plante au dat dovadă de o asemenea rezistență în oraș. Am trecut zilele trecute prin Titan și am surprins una. Pun poza mai jos.

A fi sau a nu fi, la volan

Exclus să avem raționalizarea carburanților sau a circulației auto, cum era înainte de 1990, când se circula în weekend cu soț sau fără soț. Motivul este simplu: măsura ar trebui aplicată tuturor, inclusiv celor care decid asupra ei. Nu poți spune: „Sunt vremuri grele, dar numai pentru voi”. Iar pe mulți nu îi văd în transportul în comun. Am permis, dar nu am mașină. Folosesc în principal metroul, dar și autobuzul sau tramvaiul când e nevoie. Știu cum e în transportul în comun. Pe ruta Pipera – Berceni, care trece prin centrul Capitalei, e blocaj în fiecare dimineață. Dacă trebuie să ajungi de la Unirii la o conferință în zona Universitate – Romană, n-ai loc în metrou. De obicei aștepți pe următorul sau chiar pe al doilea. E aglomerație și pe străzi, dar acolo ești în lumea ta. Nu te înghesuie nimeni. Ai loc pe scaun. Dacă ai de făcut trei sau patru drumuri într-o zi, utilizarea mașinii schimbă total perspectiva. Și mai e ceva. Trebuie să vedem dincolo de utilizarea mașinii ca mijloc de transport. Vă las mai jos un playlist scurt, două melodii de la noi și două străine, care arată că nu contează prețul benzinei sau cât de aglomerat e traficul auto.

Vița de Vie – Sunetul mai tare 

B.U.G. Mafia – 40 Kmh

Roxette – „Sleeping in My Car” 

Queen – I’m In Love With My Car

Despre cutremure, statistici și o conferință într-o casă veche

 Miercuri, 4 martie, am fost la o conferință organizată într-o cafenea din zona Universitate. La început am întrebat gazdele când a fost construită casa. Nu știau exact, dar auziseră că ar avea peste o sută de ani.

Pe tot parcursul conferinţei am privit la imobilul de lângă, aflat în plin proces de consolidare. Nu știu cât de solidă era casa în care se ținea evenimentul, dar mi-am spus că nu are cum să pice un cutremur chiar pe 4 martie. După principiul că o bombă nu cade de două ori în același loc.

Un coleg din presă a spus că acest principiu nu mai e valabil în epoca tehnologiei moderne.

Nu am mai zis nimic, era ca şi cum aş vorbi de funie în pădurea spânzurabililor.

După conferință am început să caut pe Google informații despre cutremurele din România. Pe Wikipedia există chiar o listă a lor. Și nu doar atât. Se vorbește și despre frecvența statistică.

„Statistic, cutremure cu magnitudinea 6 și peste apar în Vrancea aproximativ la fiecare 10 ani, cutremure cu magnitudinea 7 la fiecare 33 de ani, iar cele peste 7,5 la aproximativ 80 de ani.”

Din curiozitate, am introdus datele istorice despre cutremurele din România în ChatGPT și i-am cerut să facă câteva analize statistice simple.

Rezultatul a fost interesant, dar și puțin neliniștitor.

Dacă luăm ca referință media aproximativă de 33 de ani pentru cutremure de magnitudine 7 sau mai mare în zona Vrancea, rezultă un calcul simplu:
1990 + 33 = aproximativ 2023.

Asta înseamnă că, din punct de vedere statistic, ne aflăm deja în intervalul în care ar putea apărea un nou cutremur mare. Evident, acest lucru nu înseamnă că va avea loc imediat. Ar putea fi mâine, peste zece ani sau peste treizeci de ani. Istoria arată că au existat și pauze de 60 până la 100 de ani între cutremurele foarte mari.

Dacă ne uităm la cutremurele foarte puternice, de peste 7,5 magnitudine, reperele istorice sunt:

• 1838 — magnitudine 7,5

• 1940 — magnitudine 7,4 (foarte aproape de această categorie)

Între ele au trecut aproximativ 102 ani.

Dacă luăm o medie aproximativă de 80 de ani pentru astfel de evenimente, rezultă un alt calcul simplu:

1940 + 80 ≈ 2020.

Și din această perspectivă ne aflăm deja în intervalul statistic în care un astfel de eveniment ar putea deveni probabil.

Concluzia realistă este că, statistic vorbind, un cutremur mai mare de 7 în zona Vrancea ar putea avea loc oricând între prezent și următoarele decenii. Faptul că au trecut deja peste trei decenii de la seismul din 1990 sugerează doar că probabilitatea crește treptat, nu că există o dată previzibilă.

Există însă și un detaliu interesant în datele istorice: patru dintre cele șase cutremure majore au avut loc între lunile octombrie și martie.

Există câteva explicații posibile pentru această aparentă concentrare sezonieră. Iarna, schimbările mari de presiune atmosferică pot modifica ușor tensiunile din scoarța terestră. În plus, precipitațiile abundente, zăpada și infiltrațiile de apă pot schimba presiunea din fisurile tectonice.

Masa suplimentară de apă acumulată în sol — sub formă de zăpadă sau de sol saturat — poate crește ușor presiunea asupra structurilor geologice.

Desigur, aceste efecte sunt subtile și nu declanșează singure cutremure. Dar pot contribui la declanșarea lor atunci când tensiunile tectonice sunt deja aproape de punctul critic.

AI-ul şi literatura

 Postarea anterioară, "Drăgăneşti-Olt în viziunea AI"  ( https://georgebanciulea.blogspot.com/2026/02/draganesti-olt-in-viziunea-ai.html ), nu a avut intenţia de a denigra inteligenţa artificială. Suntem din lumi diferite, are limitări, dar a făcut progrese uimitoare. Nu mă refer doar la calcule şi linii de cod. Am întrebat AI-ul dacă este nevoie de studii de psihiatrie sau psihologie pentru a înţelege literatura, dacă acestea ajută sau nu şi dacă există riscul de a vedea personajele ca pe nişte "cazuri", ajungându-se astfel la un fel de dezvrăjire a literaturii.

Întrebările mele au fost următoarele: Ai nevoie de studii de psihiatrie/psihologie pentru a înţelege literatura? Ajută sau nu în cazul unor romane precum Lupul de stepă, Pe drum sau Ulysses? Există riscul de a vedea personajele ca pe nişte cazuri? Se poate ajunge la un fel de dezvrăjire a literaturii?

Iată ce au răspuns, pe rând, ChatGPT, Copilot şi Gemini (în ordine alfabetică):

ChatGPT:

"Nu ai nevoie de psihiatrie ca să înţelegi literatura. Psihologia poate ajuta să surprinzi tensiunile interioare, emoţiile şi motivaţiile personajelor, oferindu-ţi un cadru subtil şi empatic. Psihiatria devine relevantă doar dacă abordezi personajele prin prisma tulburărilor mentale sau a conflictelor psihice severe, aşa cum se poate face cu personajele din Lupul de stepă, cu profunzimea existenţială a lui Harry Haller; din Pe drum, unde călătoria şi impulsivitatea personajelor pot fi citite ca manifestări ale anxietăţii sau neliniştii; sau din Ulysses, unde fluxul conştiinţei şi obsesiile lui Leopold Bloom pot fi interpretate printr-o lentilă psihiatrică.

Există însă un risc: reducerea personajelor la "cazuri clinice" poate diminua magia şi complexitatea lor. Lectura se poate transforma într-o analiză intelectuală, mai degrabă decât într-o experienţă trăită, iar ambiguitatea, simbolul şi emoţia care fac literatura vie pot fi pierdute. Astfel, perspectiva psihiatrică poate aduce profunzime, dar poate provoca şi o formă de dezvrăjire, în care frumuseţea şi tensiunea poveştii sunt eclipsate de diagnostic.

În esenţă, literatura cere mai mult decât interpretări medicale: cere empatie, reflecţie şi capacitatea de a te lăsa purtat de experienţa personajelor. Psihologia şi psihiatria pot îmbogăţi lectura, dar nu o înlocuiesc; ele rămân un instrument, nu cheia întregii înţelegeri."

Copilot:

"Nu ai nevoie de psihologie sau psihiatrie pentru a înţelege literatura, dar felul în care le foloseşti poate schimba profund modul în care vezi un roman. Psihologia şi psihiatria sunt două lentile diferite, iar efectele lor asupra lecturii sunt şi ele diferite. Psihologia lucrează cu emoţii, procese mentale, dinamici relaţionale şi mecanisme prin care oamenii îşi construiesc identitatea. În lectură, asta înseamnă acces la nuanţe: conflicte interioare, traume, impulsuri, felul în care memoria şi imaginaţia modelează realitatea. În Ulysses, psihologia te ajută să înţelegi fluxul conştiinţei fără să-l reduci la o tulburare; în Pe drum, îţi arată cum funcţionează căutarea de sens prin exces şi fugă; în Lupul de stepă, luminează tensiunea dintre identităţi fără a o transforma într-o etichetă. Psihologia îmbogăţeşte lectura pentru că adaugă straturi şi deschide posibilităţi de interpretare, fără să închidă personajele într-o definiţie.

Psihiatria, în schimb, lucrează cu simptome, criterii şi clasificări. În viaţa reală, această rigoare este esenţială, dar în literatură poate deveni o lentilă prea rigidă. Dacă îl citeşti pe Harry Haller doar ca pe un depresiv disociativ, pierzi ambiguitatea şi simbolismul pe care Hesse le construieşte. Dacă îl vezi pe Dean Moriarty doar ca pe un impulsiv cu trăsături borderline, romanul se goleşte de energia lui vitală. Psihiatria poate clarifica anumite comportamente, dar poate şi să aplatizeze personajele, transformându-le în cazuri clinice. Aici apare riscul de dezvrăjire: misterul se evaporă, iar literatura devine un raport, nu o lume.

Magia literaturii se păstrează atunci când accepţi că un personaj poate fi contradictoriu, incoerent, rănit, lucid şi delirant în acelaşi timp, fără ca asta să fie o problemă de rezolvat. Psihologia poate adânci lectura dacă rămâne o unealtă flexibilă. Psihiatria poate fi utilă dacă este folosită cu delicateţe, fără a transforma romanul într-un manual de diagnostic. Împreună pot oferi un cadru mai bogat, atâta timp cât nu devin o închisoare interpretativă. Literatura nu cere diplome, ci disponibilitatea de a intra în mintea altcuiva fără a o închide într-o definiţie."

Gemini:

"Nu ai nevoie de diplomă în psihologie ca să înţelegi marea literatură, pentru că scriitorii au fost "psihologi" cu mult înaintea lui Freud, reuşind să descrie sufletul prin intuiţie, nu prin definiţii. În cărţi ca Lupul de Stepă, unde Hesse s-a inspirat direct din ideile lui Jung, un pic de teorie te ajută ca o lanternă în întuneric: înţelegi mai clar de ce Harry Haller se simte scindat între om şi fiară. Totuşi, în Ulysses sau Pe drum, farmecul stă în haosul gândurilor şi în libertatea pură, lucruri care se simt, nu se analizează la rece. Riscul cel mai mare când "ştii prea multă psihiatrie" este să transformi personajul într-un simplu dosar medical. Dacă îl vezi pe un erou doar ca pe un "caz de depresie" sau "borderline", pierzi magia şi empatia; el nu mai e un om în care te oglindeşti, ci un pacient pe care îl observi de la distanţă. Poţi ajunge la o "dezvrăjire" a lecturii dacă încerci să explici orice gest prin traume sau diagnostice, reducând misterul vieţii la uneori o listă de simptome. Literatura e făcută să fie trăită, nu vindecată, iar farmecul ei stă tocmai în faptul că ne arată cât de ciudaţi, complecşi şi "nebuni" suntem cu toţii, fără să avem neapărat nevoie de o reţetă la final."

Drăgăneşti-Olt, în viziunea AI

 Caut de ceva vreme imagini cu Drăgăneşti-Olt de până la 1989. Nu am găsit. Nu există nicio vedere cu Drăgăneşti-Olt. Oraşul nu apare în Ghidul Turistic şi Comercial. Am întrebat pe diverse grupuri de pe Facebook, dar nimic. Am întrebat şi AI-ul. Nu a găsit, însă a făcut. Vă las mai jos o fotografie generată de Copilot şi una de Gemini - Nano Banana.

În fotografia realizată cu Nano Banana apare un panou. Am cerut o explicaţie pentru el. Iată explicaţia:

"Pe panoul din imagine, inteligenţa artificială a încercat să genereze o lozincă socialistă, dar a rezultat un text amestecat, specific modului în care AI-ul procesează uneori literele în imagini complexe. Se poate citi ceva de genul: 'FÄŢI AUR MAI FRUMOASÄ‚!'.

Deşi nu este o frază corectă în limba română, ea este o 'interpretare' vizuală a lozincilor care împânzeau oraşele în anii '80, de tipul:

 

'Să facem totul pentru înflorirea patriei noastre!'

'Construim societatea socialistă multilateral dezvoltată!'

'Muncă, disciplină, responsabilitate!'

AI-ul a reţinut forma literelor mari, pătrăţoase şi autoritare, specifice panourilor de propagandă de pe şantierele de atunci, chiar dacă sensul cuvintelor a ieşit puţin distorsionat."

Şi încă o explicaţie:

Specifică faptul că este o imagine generată de AI

Este important să menţionezi că fotografia nu este una de arhivă autentică, ci o reconstituire digitală. Poţi scrie ceva de genul:

"Imagine creată cu ajutorul inteligenţei artificiale pentru a ilustra atmosfera şantierelor din Drăgăneşti-Olt în anii '80."

Cum să explici textul de pe panou

Poţi folosi acest detaliu ca pe o notă interesantă sau chiar amuzantă:

"Deşi AI-ul a captat perfect estetica epocii, lozinca de pe panou este o interpretare vizuală (un amestec de litere care mimează propaganda vremii), amintind de mesajele mobilizatoare de pe şantierele patriei."

"Carrot and stick" și "morcovul românesc"

 

"Carrot and stick" și "morcovul românesc" sunt două metafore care, uneori, sunt combinate în mod nefericit în discursul public. Săptămâna asta am fost la o conferință în care ni se vorbea despre "Carrot and stick" și despre faptul că, în România, se merge mai mult pe băț, că am avea nevoie și de morcov. Păi de morcov are nevoie românul? Pesemne că respectivul nu cunoaște prea bine metafora românească. Mi-am adus aminte de o melodie din anii ’90, "Morcovul românesc", a lui Ioan Gyuri Pascu. Nu cred că există o mai bună explicare a metaforei la noi. Am căutat versurile pe net, dar nu le-am găsit. Așa că le-am scos eu de mână. Le aveți mai jos. Nu numai piesa e de ascultat, întreg albumul "Mașina cu jazzolină", din 1994, e superb.

"Morcovul românesc"

Intro:
Morcovul e o metaforă românească.
El e emoția firească pe care o încercăm cu toții la teză.
Este un fel de proteză ce apără de teamă,
de bună seamă, de aceea îl mănâncă iepurii.
El mai conține și vitamine.

Morcovi, ca-n casă la iarnă o fi ger
Morcovi, să nu fii de mâine șomer,
Morcovi, că prețul la morcovi crescu
Morcovi, dacă să zici da ori nu.

Refren:
Visele frumoase din somn ne dispar
Ooooo, și morcovi uriași răsar.

În buzunare îți fluieră vânt,
Nici nu mai ști ce să faci mai curând,
Să-ți umpli golul ce șade în stomac
Sau să-ți faci vise frumoase din mac.

Refren:
Visele frumoase din somn ne dispar
Și ooooo, morcovi uriași răsar.

"A zis Iliuță că să iasă el să facă un borș de fasole, a zis,
Cică nu a găist morcovi.
Cum bre Iliuță, morcovi nu găsești în țară la noi?
Dar se poate?
Păi în România toți are morcovi, bre.
Dacă te duci sus, jos, unde vrei, unde găsești, la orice colț e morcovi, bre.
Toți românii are morcovi.
Se poate!
De morcovi ne plângem la noi?
Este, este morcovi în România, este în prostie,
Numai morcovi este".

Radio, de la bulgari

 Până în 1989 – dar şi mult după aceea – m-am uitat la bulgari la televizor. Prindeam doar Canalul 1. Canalul 2 se vedea prost, cu „pureci”. La mine, în zona Drăgăneşti-Olt, unii prindeau şi televiziunea sârbească, ceea ce era deja altă ligă.

Eu am fost fan BNT1.

Între timp, nu mă mai uit la bulgari la TV. În schimb, îi ascult la radio, pe net. Sunt fan BG Radio – un fel de National FM de la noi. Difuzează doar muzică bulgărească, veche şi nouă, dar motivul principal pentru care îi ascult e altul: tonul şi stilul realizatorilor. Parcă sunt din altă lume. Calmi, amabili, fără pic de grabă în voce. Doar o stare bună. Iar muzica e superbă.

Până în 1989 am fost fan Georgi Hristov. După 1990 îi ascultam pe
Doni şi Momchil, Kamen Vodenicharov şi Slavi Trifonov. Ascult cu plăcere atât muzica din trecut, cât şi pe cea nouă, de la Todor Kolev la Stefan Valdobrev.

Lista nu se opreşte aici. Aş adăuga Shturcite, cu „Rok v minaloto” sau „Kletva”, fraţii Argirovi cu „I zamirisva na more” – şi mulţi, mulţi alţi artişti.

Pentru mine, radioul bulgăresc nu e doar muzică. E o stare, o voce calmă într-o lume grăbită. E o legătură discretă cu copilăria şi adolescenţa.

Despre un premiu nominal

CFA Society Romania a organizat luni ediția 2026 a CFA Forecast Dinner, găzduită anul acesta la Teatrul Odeon — un cadru excelent pentru un eveniment cu semnificație aparte. Tema ediției a fost „Direcția strategică a României pentru următorii 10 ani”, într-un context în care România intră într-o nouă etapă economică și geopolitică, marcată de tranziția energetică, inteligența artificială, presiunile demografice, angajamentele europene și intensificarea tensiunilor internaționale.

Evenimentul a reunit voci relevante din domenii-cheie — politici macroeconomice, securitate energetică și a resurselor, transformare digitală și integrarea inteligenței artificiale, demografie și educație, apărare și geopolitică, precum și dezvoltarea piețelor de capital — pentru un dialog strategic despre viziunea României pentru următorul deceniu.

În cadrul serii au fost acordate premiile pentru jurnaliști, ediția 2025. Aseară au mai fost premiați jurnaliștii Dan Popa (HotNews) și Tibi Oprea (Termene.ro).

Mulțumesc CFA Society Romania pentru recunoaștere și pentru motivația care însoțește premiul: „George Banciulea aduce o contribuţie constantă şi solidă în jurnalismul de agenţie, prin relatări documentate, clare, rapide şi orientate către public, asupra principalelor evenimente economice şi instituţionale din România. Prin profesionalism şi respectarea standardelor jurnalistice, articolele sale reprezintă o sursă de încredere pentru presa naţională şi pentru publicul larg, având un impact semnificativ asupra modului în care informaţia economică este preluată şi diseminată.”

Cel mai rezistent laptop

 Cel mai rezistent laptop, dintre toate pe care am lucrat, s-a dovedit a fi un Evolio U9. L-am cumpărat în 2013 şi îl folosesc şi în prezent. Singurul criteriu pentru care l-am ales atunci a fost greutatea: cântăreşte sub un kilogram. Aveam nevoie de un laptop uşor, de pe care să transmit ştiri, dar care să nu-mi distrugă coloana.

La un moment dat am renunţat la el. În 2021 am trecut la un laptop cu procesor i3, generaţia 11, 8 GB RAM. Spre comparaţie, Evolio are procesor Intel Atom, 2 GB RAM, hard de 64 GB şi sistem pe 32 de biţi. Am decis atunci să-l păstrez ca pe o piesă de muzeu.

După trei ani, noul laptop a început să cedeze. Iniţial am observat, în partea dreaptă jos a display-ului, că se dezlipeşte. Am sunat la un service IT şi am întrebat dacă pot veni cu el să-l lipească. "Nu e de la display, s-a rupt balamaua. O să cedeze de tot. Nu se va mai putea închide şi deschide. Trebuie schimbată balamaua." Şi aşa a fost.

O vreme am crezut că poate sunt eu de vină, că nu l-am folosit corespunzător. Apoi am aflat că şi alte persoane s-au confruntat cu aceeaşi problemă. La finalul anului trecut, un coleg din presă mi-a spus că şi soţia lui a avut aceeaşi marcă de laptop, cu aceeaşi defecţiune. Mi-a recomandat să îmi cumpăr un laptop ASUS, "are cel mai bun raport calitate-preţ".

Până atunci, am revenit la Evolio. Este laptopul pe care mă bazez.