Fotografii cu Drăgăneşti-Olt înainte de 1989

Săptămâna trecută am descoperit două fotografii cu oraşul Drăgăneşti-Olt realizate înainte de 1989. Fotografiile erau postate pe Facebook de către Laurenţiu Guţică, muzeograf, profesor şi director al Muzeului Judeţean Olt. O să continui cercetarea. Până atunci, cele două fotografii: Magazinul Universal şi Blocul cu Bar de Zi.

La parterul Magazinului Universal existau două persoane importante: în stânga era Drina, de la care cumpăram detergenţi, Eldet şi Deval (nu Perlan Alb), iar în dreapta Costel, de la care cumpăram cuie. De aici am cumpărat primul ceas, un Orex, iar tata un Vostok. Orexul a fost dezmembrat şi analizat şi răsanalizat pentru că era electronic. Ceasul lui tata a supravieţuit perioadei. Îl am şi acum.

Bar de Zi, pronunţat în acea perioadă Bardezi, era un restaurant de lux pentru acele vremuri. După 1989 a devenit accesibil publicului larg, iar Salonul Roşu a fost transformat în discotecă. La Salonul Roşu am organizat Banchetul din clasa a XII-a.

Cele mai discriminate flori

 Cele mai discriminate flori sunt viorelele – Scilla bifolia. Răsar primăvara, la puțin timp după ghiocei. Wikipedia scrie că ating o lungime de până la 25 cm, iar florile sunt de culoare albastru-violacee. Mie mi se par de un albastru-șters. Par un fel de zambile anemice. La Drăgănești-Olt îmi umpluseră grădina, drept pentru care le consideram plante invazive. În București nu am mai avut unde să le văd.

Am observat că oamenii preferă ghioceii sau plantează în grădina din fața blocului plante primite la ghiveci, precum zambilele sau lalelele. După ce se usucă florile, pun bulbii în pământ și, dacă nu are loc vreo anvelopare, parcarizare sau schimbare de țevi, primăvara următoare acestea răsar. Viorelele nu cred că au beneficiat de atenția cuiva. Răsar pe locul lor de ani și ani. Nu știu câte plante au dat dovadă de o asemenea rezistență în oraș. Am trecut zilele trecute prin Titan și am surprins una. Pun poza mai jos.

AI-ul şi literatura

 Postarea anterioară, "Drăgăneşti-Olt în viziunea AI"  ( https://georgebanciulea.blogspot.com/2026/02/draganesti-olt-in-viziunea-ai.html ), nu a avut intenţia de a denigra inteligenţa artificială. Suntem din lumi diferite, are limitări, dar a făcut progrese uimitoare. Nu mă refer doar la calcule şi linii de cod. Am întrebat AI-ul dacă este nevoie de studii de psihiatrie sau psihologie pentru a înţelege literatura, dacă acestea ajută sau nu şi dacă există riscul de a vedea personajele ca pe nişte "cazuri", ajungându-se astfel la un fel de dezvrăjire a literaturii.

Întrebările mele au fost următoarele: Ai nevoie de studii de psihiatrie/psihologie pentru a înţelege literatura? Ajută sau nu în cazul unor romane precum Lupul de stepă, Pe drum sau Ulysses? Există riscul de a vedea personajele ca pe nişte cazuri? Se poate ajunge la un fel de dezvrăjire a literaturii?

Iată ce au răspuns, pe rând, ChatGPT, Copilot şi Gemini (în ordine alfabetică):

ChatGPT:

"Nu ai nevoie de psihiatrie ca să înţelegi literatura. Psihologia poate ajuta să surprinzi tensiunile interioare, emoţiile şi motivaţiile personajelor, oferindu-ţi un cadru subtil şi empatic. Psihiatria devine relevantă doar dacă abordezi personajele prin prisma tulburărilor mentale sau a conflictelor psihice severe, aşa cum se poate face cu personajele din Lupul de stepă, cu profunzimea existenţială a lui Harry Haller; din Pe drum, unde călătoria şi impulsivitatea personajelor pot fi citite ca manifestări ale anxietăţii sau neliniştii; sau din Ulysses, unde fluxul conştiinţei şi obsesiile lui Leopold Bloom pot fi interpretate printr-o lentilă psihiatrică.

Există însă un risc: reducerea personajelor la "cazuri clinice" poate diminua magia şi complexitatea lor. Lectura se poate transforma într-o analiză intelectuală, mai degrabă decât într-o experienţă trăită, iar ambiguitatea, simbolul şi emoţia care fac literatura vie pot fi pierdute. Astfel, perspectiva psihiatrică poate aduce profunzime, dar poate provoca şi o formă de dezvrăjire, în care frumuseţea şi tensiunea poveştii sunt eclipsate de diagnostic.

În esenţă, literatura cere mai mult decât interpretări medicale: cere empatie, reflecţie şi capacitatea de a te lăsa purtat de experienţa personajelor. Psihologia şi psihiatria pot îmbogăţi lectura, dar nu o înlocuiesc; ele rămân un instrument, nu cheia întregii înţelegeri."

Copilot:

"Nu ai nevoie de psihologie sau psihiatrie pentru a înţelege literatura, dar felul în care le foloseşti poate schimba profund modul în care vezi un roman. Psihologia şi psihiatria sunt două lentile diferite, iar efectele lor asupra lecturii sunt şi ele diferite. Psihologia lucrează cu emoţii, procese mentale, dinamici relaţionale şi mecanisme prin care oamenii îşi construiesc identitatea. În lectură, asta înseamnă acces la nuanţe: conflicte interioare, traume, impulsuri, felul în care memoria şi imaginaţia modelează realitatea. În Ulysses, psihologia te ajută să înţelegi fluxul conştiinţei fără să-l reduci la o tulburare; în Pe drum, îţi arată cum funcţionează căutarea de sens prin exces şi fugă; în Lupul de stepă, luminează tensiunea dintre identităţi fără a o transforma într-o etichetă. Psihologia îmbogăţeşte lectura pentru că adaugă straturi şi deschide posibilităţi de interpretare, fără să închidă personajele într-o definiţie.

Psihiatria, în schimb, lucrează cu simptome, criterii şi clasificări. În viaţa reală, această rigoare este esenţială, dar în literatură poate deveni o lentilă prea rigidă. Dacă îl citeşti pe Harry Haller doar ca pe un depresiv disociativ, pierzi ambiguitatea şi simbolismul pe care Hesse le construieşte. Dacă îl vezi pe Dean Moriarty doar ca pe un impulsiv cu trăsături borderline, romanul se goleşte de energia lui vitală. Psihiatria poate clarifica anumite comportamente, dar poate şi să aplatizeze personajele, transformându-le în cazuri clinice. Aici apare riscul de dezvrăjire: misterul se evaporă, iar literatura devine un raport, nu o lume.

Magia literaturii se păstrează atunci când accepţi că un personaj poate fi contradictoriu, incoerent, rănit, lucid şi delirant în acelaşi timp, fără ca asta să fie o problemă de rezolvat. Psihologia poate adânci lectura dacă rămâne o unealtă flexibilă. Psihiatria poate fi utilă dacă este folosită cu delicateţe, fără a transforma romanul într-un manual de diagnostic. Împreună pot oferi un cadru mai bogat, atâta timp cât nu devin o închisoare interpretativă. Literatura nu cere diplome, ci disponibilitatea de a intra în mintea altcuiva fără a o închide într-o definiţie."

Gemini:

"Nu ai nevoie de diplomă în psihologie ca să înţelegi marea literatură, pentru că scriitorii au fost "psihologi" cu mult înaintea lui Freud, reuşind să descrie sufletul prin intuiţie, nu prin definiţii. În cărţi ca Lupul de Stepă, unde Hesse s-a inspirat direct din ideile lui Jung, un pic de teorie te ajută ca o lanternă în întuneric: înţelegi mai clar de ce Harry Haller se simte scindat între om şi fiară. Totuşi, în Ulysses sau Pe drum, farmecul stă în haosul gândurilor şi în libertatea pură, lucruri care se simt, nu se analizează la rece. Riscul cel mai mare când "ştii prea multă psihiatrie" este să transformi personajul într-un simplu dosar medical. Dacă îl vezi pe un erou doar ca pe un "caz de depresie" sau "borderline", pierzi magia şi empatia; el nu mai e un om în care te oglindeşti, ci un pacient pe care îl observi de la distanţă. Poţi ajunge la o "dezvrăjire" a lecturii dacă încerci să explici orice gest prin traume sau diagnostice, reducând misterul vieţii la uneori o listă de simptome. Literatura e făcută să fie trăită, nu vindecată, iar farmecul ei stă tocmai în faptul că ne arată cât de ciudaţi, complecşi şi "nebuni" suntem cu toţii, fără să avem neapărat nevoie de o reţetă la final."

Drăgăneşti-Olt, în viziunea AI

 Caut de ceva vreme imagini cu Drăgăneşti-Olt de până la 1989. Nu am găsit. Nu există nicio vedere cu Drăgăneşti-Olt. Oraşul nu apare în Ghidul Turistic şi Comercial. Am întrebat pe diverse grupuri de pe Facebook, dar nimic. Am întrebat şi AI-ul. Nu a găsit, însă a făcut. Vă las mai jos o fotografie generată de Copilot şi una de Gemini - Nano Banana.

În fotografia realizată cu Nano Banana apare un panou. Am cerut o explicaţie pentru el. Iată explicaţia:

"Pe panoul din imagine, inteligenţa artificială a încercat să genereze o lozincă socialistă, dar a rezultat un text amestecat, specific modului în care AI-ul procesează uneori literele în imagini complexe. Se poate citi ceva de genul: 'FÄŢI AUR MAI FRUMOASÄ‚!'.

Deşi nu este o frază corectă în limba română, ea este o 'interpretare' vizuală a lozincilor care împânzeau oraşele în anii '80, de tipul:

 

'Să facem totul pentru înflorirea patriei noastre!'

'Construim societatea socialistă multilateral dezvoltată!'

'Muncă, disciplină, responsabilitate!'

AI-ul a reţinut forma literelor mari, pătrăţoase şi autoritare, specifice panourilor de propagandă de pe şantierele de atunci, chiar dacă sensul cuvintelor a ieşit puţin distorsionat."

Şi încă o explicaţie:

Specifică faptul că este o imagine generată de AI

Este important să menţionezi că fotografia nu este una de arhivă autentică, ci o reconstituire digitală. Poţi scrie ceva de genul:

"Imagine creată cu ajutorul inteligenţei artificiale pentru a ilustra atmosfera şantierelor din Drăgăneşti-Olt în anii '80."

Cum să explici textul de pe panou

Poţi folosi acest detaliu ca pe o notă interesantă sau chiar amuzantă:

"Deşi AI-ul a captat perfect estetica epocii, lozinca de pe panou este o interpretare vizuală (un amestec de litere care mimează propaganda vremii), amintind de mesajele mobilizatoare de pe şantierele patriei."

Radio, de la bulgari

 Până în 1989 – dar şi mult după aceea – m-am uitat la bulgari la televizor. Prindeam doar Canalul 1. Canalul 2 se vedea prost, cu „pureci”. La mine, în zona Drăgăneşti-Olt, unii prindeau şi televiziunea sârbească, ceea ce era deja altă ligă.

Eu am fost fan BNT1.

Între timp, nu mă mai uit la bulgari la TV. În schimb, îi ascult la radio, pe net. Sunt fan BG Radio – un fel de National FM de la noi. Difuzează doar muzică bulgărească, veche şi nouă, dar motivul principal pentru care îi ascult e altul: tonul şi stilul realizatorilor. Parcă sunt din altă lume. Calmi, amabili, fără pic de grabă în voce. Doar o stare bună. Iar muzica e superbă.

Până în 1989 am fost fan Georgi Hristov. După 1990 îi ascultam pe
Doni şi Momchil, Kamen Vodenicharov şi Slavi Trifonov. Ascult cu plăcere atât muzica din trecut, cât şi pe cea nouă, de la Todor Kolev la Stefan Valdobrev.

Lista nu se opreşte aici. Aş adăuga Shturcite, cu „Rok v minaloto” sau „Kletva”, fraţii Argirovi cu „I zamirisva na more” – şi mulţi, mulţi alţi artişti.

Pentru mine, radioul bulgăresc nu e doar muzică. E o stare, o voce calmă într-o lume grăbită. E o legătură discretă cu copilăria şi adolescenţa.